VIDEO | Părintele Mihail Neațu: „Omul fără Dumnezeu nu este moral, este etic”

Publicat: 12/04/2023, 10:52

Părintele Mihail Neațu, preot la Biserica Herăstrău, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că omul este tentat așeze bunurile materiale și banii în locul lui Dumnezeu. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”

Mântuitorul se referă de șapte ori la bogăție. La nimic nu se referă atât de des ca la bogăție. Nu condamnă, atrage atenția. Mântuitorul spune niște cuvinte foarte greu de digerat chiar și pentru noi, cei de astăzi.

Mai degrabă va trece cămila prin urechile acului, decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu.

Mântuitorul spune bogăția este un pericol, în sensul omul este tentat așeze bunurile materiale și banii în locul lui Dumnezeu. Omul fără Dumnezeu nu este moral, este etic, pentru că moral înseamnă să îți raportezi întreaga viață, gândurile, vorbele și faptele la absolut.

Ne supărăm chiar și apropiații nu pentru vrem pentru suntem slabi și de aceea bogăția este un pericol, te transformă. Se produce în oamenii care dețin averi, un cataclism”, a declarat părintele Mihail Neațu la emisiunea „Față în Față cu Ion Cristoiu”.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Proprietățile de lux de pe plajele din SUA își pierd din valoare din cauza schimbărilor...
×